Pa.ce.pa

Just another Soviet agent

“35 de ani de la defecarea lui Pacepa”. Andrei Badin mi-a luat un interviu spumos iar Catalin Dancu a spus, in sfarsit, adevarul despre pensia mea. VIDEO B1 TV



Sursa Foto de la B1: Am gasit cateva fotografii de cand eram stab al Securitatii. Pe spate, o dedicatie: “Profesorului meu in arta KGB, Ion Mihai Pacepa, cu drag, Volodea”. FOTO din Albumul Pacepa.ro

5 comments

Prima mea victorie dupa infiltrarea in randurile inamicului: decapitarea Directiei de Informatii a Armatei din tara. Pacepa-KGB mai tare ca generalul maior Dumitru I Dumitru de la DIA

Ce ai fost Pacepa, un luptător anticomunist, un erou care a salvat România, sau un tradător abject de cea mai joasă speţă? – ma intreaba un fost pifan de-al generalului maior Dumitru I Dumitru, bistriteanul Zaharia Cotoc. Hai sa-l citim:

In anul 1977, tânăr absolvent, locotenent de cercetare, fusesem repartizat la Compania 220 Cercetare din Prundu Bârgăului din cadrul Bg. 1 VM Bistriţa, în funcţia de comandant grup cercetare în dispozitivul inamic. La începutul anului 1978 am fost selecţionat şi după susţinerea unor probe specifice am fost admis şi trimis să urmez un curs de specializare pe mai multe module, la Direcţia de Informaţii a Armatei, (DIA) cu o durată de circa trei ani, care presupunea o specializare în munca de informaţii, pregătire fizică şi
însuşirea unei limbii străine.

În data de 29 iulie 1978, eram la cursuri într-un sediu conspirat al DIA, situat pe Şoseaua Panduri din Bucureşti. Undeva în jurul orelor 12.00, în pauza unei ore de curs, am observat o vânzoleală şi o agitaţie neobişnuită. Imediat am fost convocaţi de şeful nostru de curs, col. Virgil Bădulescu, tanchist de meserie, fost ataşat militar în Italia, “blândul Ben”, cum era denumit de multe generaţii de ofiţeri de informaţii din Armata Română.

Într-o linişte de mormânt aşteptam în sala de curs să ni se comunice nişte ordine urgente, după cum ne anunţase şeful nostru. La un moment dat au intrat doi generali, urmaţi de o întreagă suită, unul din trupele de uscat şi unul din marină, contra-amiral. Pe un ton oficial, am fost anunţaţi că un general din securitate, de la Departamentul de Informaţii Externe, Pacepa, a trădat, iar ca urmare a acestui fapt, şeful Direcţiei de Informaţii a Armatei, generalul maior Dumitru I. Dumitru, a fost schimbat din funcţie, iar în locul lui numit contra-amiralul Dinu Ştefan.

Cei doi erau în faţa noastră, unul preda şi celălalt prelua funcţia. Aşa am aflat atunci în data de 29 iulie, că un general de securitate, Pacepa, a trădat România, defectând la americani. Trădarea lui Pacepa, produsese în aceiaşi zi primul cutremur în serviciile de informaţii ale României, schimbarea din funcţie a generalului maior Dumitru I. Dumitru din fruntea de şef al DIA.

Probabil se constatase, la cel mai înalt nivel, că şeful informaţiilor armatei trebuia să anticipeze gestul lui Pacepa, iar acest fapt l-a costat funcţia.

Zaharia Cotoc

2 comments

Larry Watts about me: Why is Pacepa a Soviet agent and how was to work at Radio Free Europe / Radio Liberty during the Cold War when the chief of Radio Liberty was a KGB agent. VIDEO from Iasi book launch event

See: Editura Rao – Fereste-ma, Doamne, de prieteni. Razboiul clandestin al blocului sovietic cu Romania

5 comments

M-au prins! CNSAS: Pacepa a fost agent al politiei politice comuniste

3 comments

Liviu Taranu, CNSAS: Profilul Pacepa – „jumătăţi de adevăr cu falsuri şi fantezii personale“

Din 1989 încoace, presa a scris despre el foarte mult, fiind editată şi o largă serie de cărţi, îndeosebi de memorii, în care subiectul Pacepa este amplu tratat. În timp ce unii autori îl laudă pentru anticomunismul său şi sunt convinşi de lovitura de graţie pe care i-a dat-o lui Nicolae Ceauşescu, alţii au vorbit despre faptul că Pacepa ar fi responsabil de moartea unor subordonaţi, înainte şi după defectarea sa.

Folosirea acestor izvoare, confruntate cu lucrările semnate chiar de Ion Mihai Pacepa, necesită un amplu efort critic pentru istoric, din cauză că în ele se utilizează strategia clasică, deosebit de eficace, a împletirii unor jumătăţi de adevăr cu falsuri şi fantezii personale.
Referiri la activitatea fostului adjunct al şefului spionajului românesc până la defectare se fac în mai multe lucrări care au apărut România având drept subiect principal sau colateral trădarea lui I.M. Pacepa. Practic, orice carte scrisă pe tema serviciilor de informaţii abordează acest subiect. O asemenea lucrare, bazată pe documente de arhivă, este cea semnată de Mihai Pelin şi intitulată „Culisele spionajului românesc“. D.I.E. 1955-1980. Stilul jurnalistic adoptat în scrierea cărţii, datorită formaţiei autorului, o face accesibilă nu însăşi riguroasă, deşi autorul a avut privilegiul de a naviga nestingherit mai mulţi ani prin arhivele Securităţii.
Ion Mihai Pacepa s-a născut în Bucureşti la 28 octombrie 1928 într-o familie relativ înstărită, tatăl său fiind de origine cehă. A urmat cursurile Facultăţii de Chimie Industrială din Bucureşti, fiind încadrat în Securitate cu puţin timp înainte de absolvire, la recomandarea organizaţiei UTM, în 1951, ca sublocotenent. Devine apoi şef serviciu în Direcţia a IV-a (Contrasabotaj) a Securităţii, datorită îndeplinirii cu succes a unor misiuni la Canalul Dunăre-Marea Neagră.
Odată cu mutarea sa în Direcţia I (1 ianuarie 1956) a avut o ascensiune rapidă, fiind numit şef adjunct al grupului operativ din cadrul Biroului Comercial Român din Republica Federală Germania (1956-1959), deţinând practic funcţia de şef al rezidenţei de spionaj a României în RFG. Este rechemat în ţară şi numit mai întâi locţiitor şef serviciu, iar după un an, şef al structurii care se ocupa cu procurarea de tehnologie avansată din Occident (compartimentul TS şi apoi direcţia Ştiinţă-Dezvoltare – SD). În 1963, deja colonel, este numit adjunct al şefului DGIE, pentru ca în 1967 să fie avansat general-maior.
Cinci ani mai târziu, este numit secretar de stat la Consiliul Securităţii Statului şi prim-adjunct al şefului DIE. În 1974, este din nou avansat, la gradul de general-locotenent, Ion Mihai Pacepa fiind cotat ca potenţial succesor al lui Nicolae Doicaru la conducerea DIE. La şefia spionajului avea să fie, însă, instalat, în martie 1978, un general din Colegiul MI, Alexandru Dănescu, care nu avea nicio tangenţă cu munca operativă şi, cu atât mai puţin, cu cea de informaţii externe. Aceste schimbări ar putea constitui, între altele, un posibil motiv al defectării generalului Ion Mihai Pacepa (28 iulie 1978). Aflat în misiune în RFG, la finele lunii iulie 1978, Ion Mihai Pacepa ia legătura cu reprezentanţii CIA de la Ambasada americană de la Bonn şi solicită azil politic în Statele Unite.

Scenarii privind motivele şi momentul trădării

Pentru a cerceta condiţiile în care s-a produs actul trădării fostului adjunct al şefului DIE, la mijlocul lunii august 1978 a fost creată o comisie formată din generalii Iulian Vlad şi Emil Macri şi doi colonei – Vasile Gheorghe şi Ion Moţ. Această comisie şi-a desfăşurat activitatea până în primăvara anului 1980, audiind peste 500 de ofiţeri care, prin activitatea lor, au avut tangenţă sau au activat în spionajul românesc între 1956-1978. În cele peste 2500 de rapoarte, numărând mai bine de 10.000 de pagini, sunt prezentate, în amănunt, o serie de operaţiuni ale DIE, executate cu sau fără aprobarea organelor de partid.
De asemenea, din declaraţiile celor audiaţi de comisie reiese faptul că, timp de mai bine de un deceniu, I.M. Pacepa şi Nicolae Doicaru au deturnat DIE de la obiectivele sale – ceea ce nu este regretabil până la un punct – proliferând corupţia în rândul structurilor de comandă, al unor înalte oficialităţi de partid şi de stat, compromiţând, totodată, o bună parte a diplomaţiei româneşti.
Din momentul în care pentru oficialităţile de la Bucureşti a fost clar că I.M. Pacepa nu este nici răpit şi nici asasinat în RFG, ci era vorba de o fugă la inamic, a început judecarea în lipsă a generalului, iar la 17 august 1978 Secţia Militară a Tribunalului Suprem l-a condamnat pentru „trădare prin ajutarea unor puteri străine, transmiterea unor secrete de stat, dezertare şi pentru refuzul de a se înapoia în ţară“. Magistraţii au hotărât atunci condamnarea la moarte a generalului, degradarea militară şi confiscarea tuturor bunurilor acestuia.
În prezent, generalul este repus în toate drepturile militare şi civile, averea urmează să i se restituie, iar pensia aferentă întregii perioade se recalculează.
În acest context, au fost exprimate opinii conform cărora trădătorilor români din epoca Războiului Rece trebuie li se spună simplu şi definitiv că ei nu au trădat un regim politic, care de altfel s-a şi dovedit trecător, ci au trădat România, poporul român şi interesele sale.
În spatele unor asemenea afirmaţii se ascund întrebări mai grave şi profunde pe care şi le pun foştii ofiţeri de informaţii externe: dacă Ion Mihai Pacepa este erou, atunci noi, cei care am îndurat consecinţele actului său „eroic“, ce suntem? Şi întrebările nu se opresc aici.

Pacepa, instrument şi produs politic al comunismului

Generalul a trădat un regim politic al cărui instrument şi produs a fost. El a funcţionat în cadrul structurilor de informaţii timp de 27 de ani, parcurgând ierarhia militară de la gradul de sublocotenent până la cel de general şi având o contribuţie însemnată la toate marile acţiuni de spionaj ale DIE până în 1978, de pe urma acestora beneficiind economia românească (îndeosebi industria chimică).
Atât prin intermediul spionajului industrial, cât şi prin aducerea de valută în ţară prin diferite mijloace, inclusiv prin taxarea celor care voiau să emigreze în Israel sau în RFG, regimului politic din acea vreme i-a fost asigurată, între altele şi prin aceste contribuţii, supravieţuirea şi chiar prosperitatea pentru aproape un deceniu. Generalul a participat la organizarea şi la reuşita mai multor vizite ale cuplului prezidenţial, dar şi la recuperarea din străinătate a unor bunuri din patrimoniul naţional. Îi sunt recunoscute faptele atât în documentele de arhivă, cât şi în memorialistica unor generali. În toate aceste cazuri şi în multe altele, iniţiativa nu a pornit numai de la „conducătorul suprem“ (aşa cum susţine Ion Mihai Pacepa în cărţile sale), ci şi de la cei doi „aşi“ ai spionajului românesc, Nicolae Doicaru şi generalul defector, afirma in concluzia unui studiu de-al sau, cercetatorul CNSAS Liviu Taranu (foto sus).

4 comments

My Blues: Alexandru Andries – Bluesul generalului PACEPA

Add a comment

Me in New York Times by David Binder: Mr. Pacepa is the Happy Hooker of the spy trade

New York Times

IN SHORT; NONFICTION

By DAVID BINDER
Published: January 03, 1988

RED HORIZONS: Chronicles of a Communist Spy Chief. By Lieut. Gen. Ion Mihai Pacepa. (Regnery Gateway/ Kampmann, $19.95.) In 1945, Rumanian intelligence officers provided the nascent United States intelligence organization with copious secret files on the Soviet Union – of value in part because they covered Soviet territory occupied by Rumanian forces during World War II. In 1978, Ion Pacepa, chief of the Rumanian foreign intelligence service, defected to the United States, one of the highest-ranking East European espionage chiefs to change sides since Communist rule was established in Eastern Europe. On the face of it, he seemed to be the biggest catch from Rumania since the 1945 files. But since his defection, Mr. Pacepa, who in Rumania attained the rank of lieutenant general and was a personal adviser to President Nicolae Ceausescu, has several times changed his stories. The changes, according to the State Department and counterintelligence officers who have debriefed him, have cast doubt on his veracity. Now, with ”Red Horizons,” he offers a version of his life and experiences that increases one’s doubts about whether his defection was much of a coup. Mr. Pacepa is the Happy Hooker of the spy trade, relating utterly sordid tales of a drunken Ceausescu son tearing the clothes off women at parties and urinating on a plate of oysters, of the deviant sexual tastes of a Palestinian leader and vile acts by Rumanian politicians. These squalid anecdotes about the private lives of the Communist elite make up a good part of the memoir; I can confirm his picture of the debauchery of the Ceausescu son Nicu, who heads the Communist youth movement. But when Mr. Pacepa describes the poor, rundown Athenee Palace Hotel as a grand nest of spies, or boasts that Rumania maintained powerful ”agents of influence” in this country, or profited from the theft of American advanced technology one can only chuckle. Besides, his stories are all at least a decade old.

5 comments