Pa.ce.pa

Just another Soviet agent

You are currently browsing the KGB & GRU category.

O sursa mi-a zis ca Nasul Radu Moraru l-a invitat pe Larry Watts la emisiunea lui de la 10 TV si iar au zis de “Pacepa KGB”…

Am primit si o poza (sugestiva, ce sa zic!…) de la emisiune! Acum trebuie sa astept transcriptul de la Tismaneanu sau sa stau cu ochii pe Ziaristi Online pana baga anti-KGB-istii aia inregistrarea video…

Posted June 8th, 2011.

Add a comment

Afacerea Pacepa – Filiera KGB. Conferinta publica sustinuta la Universitatea din Oradea – Facultatea de istorie – Amfiteatrul “Nicolae Iorga”

Afacerea Pacepa

de Aurel I Rogojan, general (r) SRI

Conferinta publica sustinuta la Universitatea din Oradea – Facultatea de istorie – Amfiteatrul “Nicolae Iorga”

Tradarea lui Ion Mihai Pacepa ocupa cu intermitente, intotdeauna calculate, pagini ale spatiului mediatic romanesc din ultimele doua decenii. Etichetele cele mai frecvente: “tradator”, “defector” sau “erou” i-au fost atribuite functie de contextul in care i s-au judecat faptele, ori de partea baricadei ideologice in care s-au aflat comentatorii.
Tradarea implica “defectiunea”, deci nu suntem in prezenta a doua notiuni distincte. “Defectorul”/ dezertorul/ este un termen mai mult de jargon profesional, care a facut cariera dupa o carte de referinta in materie de tradatori, a lui Harry Rositze, intitulata “C.I.A. 25 ans au sein de l`Agence d`espionage”, aparuta in 1978. Autorul a radiografiat marile cazuri de tradare ale unor inalti ofiteri, spioni sau/si diplomati ai Moscovei, incepand cu anii ’50 din epoca razboiului rece. Pentru a nu se complica in itele si asa incurcate ale aspectelor politico-diplomatice ridicate de fiecare caz de tradare, anchetatorii americani, care se ocupau cu “descarcarea de informatii” a dezertorilor importanti din elita serviciilor de securitate ori armatelor din tarile Tratatului de la Varsovia, i-au numit pe cei care savarseau oripilanta crima a tradarii, dintotdeauna pedepsita cu moartea, “defectori”.
In opinia noastra, denumirea nu a fost, insa, “la inspiratie”, ci rezultatul unor rationamente. Astfel, termenul, pe care unii sunt tentati sa-l considere doar un eufemism pentru desemnarea tradatorului, are semnificatii multiple si de adancime:
• un agent care s-a pus in serviciul altui stat, urmare a defectiunii sistemului de contraspionaj advers, care s-a bazat pe cineva nesigur, admis in sistem fara a fi fost temeinic verificat, iar ulterior nu i s-au cunoscut si demascat intentiile, pentru a nu fi posibila tradarea;
• un agent care, prin secretele furnizate, a provocat defecte sistemului de securitatea al partii adverse;
• un agent cu defecte, tare caracteriale ori vicii, pe seama carora a fost racolat, pus in dependenta, determinat sa tradeze si fata de care se impune prudenta si un regim special;
• un agent care aparent s-a predat si reuseste sa castige incredere, pentru ca ulterior sa-si valorifice potentialul defector impotriva partii care l-a adoptat.
Taxonomia defectorilor: dezetori la inamic; fugari din tara; ramasi pe loc (cazul Mircea Raceanu), dupa motivatie – voluntari, cointeresati, constransi prin santaj.
Pe un astfel de rationament, Jesus Angleton, contraspionul sef al C.I.A., din anii ei de glorie, a dezvoltat un adevarat proces tehnologic de vanatoare a presupusilor agenti ai serviciilor estice, trimisi inspre Agentie ca defectori. Nu se poate spune ca Angleton, primul spion american (cu acoperire diplomatica la Roma) care a recrutat ca agent un viitor Papa, pe cardinalul Montini, dupa ce constatase cat de adanc patrunsesera sovieticii in Cetatea Sfantului Scaun, nu ar fi avut temei sa nu vada in fiecare “defector” un agent de intoxicare. Inconvenientul era insa pe masura. De fiecare defector se ocupa o echipa complexa, care ramanea blocata timp indelungat. Cum numarul defectorilor tot crestea, sporeau si efectivele contraspionajului ocupate cu cercetarea lor si verificarea informatiilor furnizate. In acest fel, contraspionajul S.U.A. putea alerga pe nesfarsite piste false si condimentate cu tot felul de surprize, care le faceau din ce in ce mai interesante, iar spionajul sovietic avea cale libera pe autostrazile informatiilor delicate ale natiunii americane.
In ceea ce priveste “tradarea” si “eroismul”, etichetele sunt relative si rationamentele mai practice si ceva mai simple. Este vorba despre fatetele aceleiasi monede, dar a carei valoare este data de sistemul referintelor axiologice ale utilizatorului. In spionaj si contraspionaj, eroii unei parti sunt tradatorii celeilalte parti si viceversa. Astfel, Nathaniel Halle, primul spion erou al Razboiului de independenta, in urma caruia aveau sa fie proclamate Statele Unite ale Americii, a fost condamnat la moarte de englezi pentru tradare. In cealalta parte, americanii i-au ridicat statuie si i-au pus efigia pe marcile postale. Pacepa nu face parte din aceasta categorie de tradatori si spioni.

Continue Reading…

Posted June 6th, 2011.

4 comments

RYSZARD KUKLINSKI versus ION MIHAI PACEPA. Colonelul polonez a primit cetatenie americana de la Reagan la cererea CIA. Pacepa a asteptat-o 10 ani. VITRALII, revista veteranilor SRI, despre Cazul Pacepa – Kuklinski

“Ryszard Kuklinski a fost “obiectul” unei derogări de la procedura normală de acordare a cetăţeniei americane, pe care a primit-o la numai un an de la “trădare”, în 1982. În mod normal trebuia să aştepte zece ani. Propunerea a venit de la directorul CIA, William Casey, care-şi argumenta solicitarea către preşedintele Ronald Reagan spunând că “nimeni în lume, în ultimii 40 de ani, nu a adus daune comunismului ca acest polonez”. La acea dată, Ion Mihai Pacepa se afla în Statele Unite de patru ani! El nu numai că nu adusese comunismului “daune” asemănătoare cu Ryszard Kuklinski, însă nici nu a beneficiat de o derogare la legea cetăţeniei asemenea polonezului, primind paşaportul american după zece ani, în termen legal.”
Ilarion Tiu – Jurnalul National

VITRALII – LUMINI SI UMBRE

RYSZARD KUKLINSKI versus ION MIHAI PACEPA

DEZBATERE LA FUNDAŢIA EUROPEANĂ „NICOLAE TITULESCU”

Recenta apariţie a lucrării „Cazul Ryszard Kukliński – Un Pacepa al Poloniei?”, aparţinând cercetătorului Ion Constantin şi publicată de Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, sub egida Academiei Române, a constituit prilejul unei interesante dezbateri, organizată în cadrul Fundaţiei Europene „Nicolae Titulescu” şi moderată de prof. Dr. George G. Potra, director executiv al fundaţiei.
Dezbaterea a reunit – lucru extrem de rar în alte părţi – în jurul aceleiaşi mese, reprezentanţi a două „tabere” esenţialmente diferite, respectiv istorici de renume (între care prov. univ. dr. Gheorghe Buzatu, prof. univ dr. Cristian Troncotă, dr. ist. Mircea Dogaru) şi oameni ai serviciilor secrete cu mare experienţă profesională, dintre care îi menţionăm doar pe col. (r) Filip Teodorescu şi gl.bg. (r) Petru Neghiu, preşedinţii Asociaţiilor cadrelor militare în rezervă şi în retragere din SRI, respectiv SIE.
Lucrarea a fost unanim apreciată drept un produs istoric deosebit, care, bazându-se exclusiv pe fapte şi documente, reuşeşte să depăşească subiectivismul, uneori pătimaş, cu care cele două cazuri au fost şi sunt în continuare abordate, atât în Polonia cât mai ales în România.
Deschizând seria Biografii, iniţiată de Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, volumul – al cărui titlu a fost inspirat de cel al articolului istoricului polonez Adam Burakowski, Ryszard Kukliński – un Pacepa polonez?, apărut în revista “Dosarele Istoriei”, An. XI, nr. 3(115), 2006 – prezintă aspectele esenţiale referitoare la viaţa şi activitatea colonelului Ryszard Kukliński, cariera sa de succes în armata poloneză, motivaţiile disponibilităţii sale de a colabora cu americanii, modul în care a decurs recrutarea sa de către CIA, sau, după cum a subliniat acesta la un moment dat, felul în care el “i-a recrutat” pe reprezentanţii Centralei de la Langley, acţiunea spectaculoasă de evacuare din ţară, în împrejurările deosebit de periculoase ale instituirii legii marţiale, activitatea în SUA, drumul complicat al reglementării situaţiei juridice, revenirea în ţara natală după 17 ani, controversele pe tema „erou sau trădător?”.
Cartea înfăţişează, de asemenea, numeroasele evaluări pro şi contra Kukliński, precum şi motivaţiile acestora, incluzând opinii poloneze şi americane, dar şi pe cele ale sovieticilor/ruşilor, care nu pot ierta nici astăzi faptele colonelului polonez “trădător”. Meritul lui Ion Constantin este de a releva complexa problemă care a generat şi perpetuează controversele, respectiv cea reprezentată de motivaţiile demersului lui Kukliński şi măsura în care acestea pot fi considerate „trădătoare” sau „patriotice”. La aceasta se adaugă necesitatea, subliniată de autor, de evaluare a acţiunilor lui Kukliński prin prisma daunelor, sau, dimpotrivă, beneficiilor, pe care aceste acţiuni le-au adus Poloniei.
Ultimul capitol al lucrării – şi, evident, cel care a generat cele mai consistente discuţii în cadrul mesei rotunde de la Fundaţia Europeană „Nicolae Titulescu”– este o analiză comparativă a cazului Kukliński cu cel al generalului de Securitate Ion Mihai Pacepa, mai ales în contextul în care sunt cunoscute demersurile celui din urmă de a-şi asocia numele cu cel al colonelului polonez, fapt explicat de autor prin aceea că perceperea într-o relaţie simetrică a celor două cazuri nu ar fi decât în avantajul lui Pacepa. Ion Constantin subliniază că atât Kukliński cât şi Pacepa au ‖trădat― un regim revolut, alegând “lumea liberă”, iar reabilitarea lor s-a produs pe fondul interesului Poloniei, respectiv al României, de integrare în NATO. Asemănările însă se opresc aici, autorul analizând cu multă atenţie deosebirile, am zice fundamentale, dintre cele două cazuri.
Astfel, dacă în cazul Kukliński, “trădarea” a constituit, în ultimă instanţă, o formă de protest faţă de ocupaţia străină a ţării, în cazul Pacepa o asemenea motivaţie este exclusă ab initio. Prejudiciile aduse prin colaborarea lui Kukliński cu CIA au vizat preponderent sistemul Tratatului de la Varşovia, însă cele produse ca urmare a trădării lui Pacepa au afectat exclusiv România.
Este meritul analizei lui Ion Constantin de a nu impune concluziile sale cititorului, ci, mai degrabă, de a-i suscita interesul în abordarea nu numai a cazurilor respective cât a întregii problematici legate de modul în care se încearcă „reabilitarea” în fiecare dintre ele, şi nu în ultimul rând, dacă dorim, ca popor şi societate, să ne asumăm consecinţele unei astfel de reabilitări.

Posted June 6th, 2011.

Add a comment

Larry Watts about me: Why is Pacepa a Soviet agent and how was to work at Radio Free Europe / Radio Liberty during the Cold War when the chief of Radio Liberty was a KGB agent. VIDEO from Iasi book launch event

See: Editura Rao – Fereste-ma, Doamne, de prieteni. Razboiul clandestin al blocului sovietic cu Romania

Posted June 6th, 2011.

5 comments

CIA about me: “Programmed to Kill presents a conceivable explanation of Kennedy’s assassination, but it is also implausible. Pacepa doesn’t connect the dots, he adds new ones. A health warning is warranted” Ufff…

The Intelligence Officer’s Bookshelf

Compiled and Reviewed by Hayden B. Peake

Ion Mihai Pacepa, Programmed to Kill: Lee Harvey Oswald, the Soviet KGB, and the Kennedy Assassination – The Training of a Dedicated Agent (Chicago: Ivan R. Dee, 2007), 349 pp., endnotes, index.

In his first book, Ion Pacepa told of his life as a Romanian intelligence officer who achieved high rank and worked closely with the KGB before defecting to the United States in the late 1970s.[13] The present work applies his knowledge of KGB operational tradecraft to the case of Lee Harvey Oswald to determine whether Oswald was a KGB agent. As the title suggests, Pacepa is convinced Oswald was recruited. He concludes that Oswald most likely succumbed to a clever honey trap when he served with the US Marines in Japan, where he provided secret details about the U-2 and became a dedicated communist. After his discharge from the Marines, Pacepa says, Oswald made a “secret trip” to Moscow, which became public when he unexpectedly renounced his US citizenship and demanded to remain in the Soviet Union. Whether Oswald’s story, up to this point, was contrived by the KGB is not clear, but, according to Pacepa, he was later trained in the use of microdots and as a marksman before being dispatched on an assassination mission in the United States. Oswald’s marriage and dissatisfaction with life in the Soviet Union were part of his cover story to explain his return to to the United States, where he was handled by a KGB illegal. When Khrushchev decided not to conduct any more foreign assassinations, Oswald was ordered to stand down, but he declined and decided to show the Soviets what he could do by assassinating President Kennedy. Jack Ruby was then instructed to kill Oswald to keep him quiet, according to Pacepa.

What evidence does Pacepa provide for his imaginative story? Only his analytical skills and his experience with the KGB. The book is filled with terms like “must have,” “could very possible have,” and “of course, there is no way of knowing.” It also fails to account for Oswald’s frequent statements while in the service that he was a Marxist. They were so frequent, in fact, that Pacepa claims Oswald’s Marine buddies nicknamed him Oswaldovich. Equally baffling is Oswald’s retention of a security clearance in the mid-1950s, when, by most accounts, anyone openly espousing Marxist views would have lost his clearance and been dismissed from the service.

An equally likely explanation for Pacepa’s version is what R.V. Jones called Crabtree’s Bludgeon: “No set of mutually inconsistent observations can exist for which some human intellect cannot conceive a coherent explanation, however complicated.”[14] Programmed to Kill presents a conceivable explanation of Kennedy’s assassination, but it is also implausible. Pacepa doesn’t connect the dots, he adds new ones. A health warning is warranted.

https://www.cia.gov/library/center-for-the-study-of-intelligence/csi-publications/csi-studies/studies/vol52no2/intelligence-in-recent-public-literature.html

Posted June 5th, 2011.

6 comments

Exclusivitate BURSA. Larry Watts: Pacepa a fost agent sovietic

EXCLUSIVITATE: Larry Watts: Pacepa a fost agent sovietic
12.05.2011
Larry Watts îşi lansează astăzi la Bucureşti cartea  "Fereşte-mă, Doamne, de prieteni! Războiul clandestin al blocului sovietic cu România".   Fotografie realizată  de Cristina Nichitus Roncea.
Larry Watts îşi lansează astăzi la Bucureşti cartea “Fereşte-mă, Doamne, de prieteni! Războiul clandestin al blocului sovietic cu România”. Fotografie realizată de Cristina Nichitus Roncea.
Istoricul american Larry Watts, consultant al RAND Corporation, îşi lansează azi, la Bucureşti, o carte care va răsturna istoria secretă a României şi a Pactului de la Varşovia, aşa cum era ea cunoscută până acum. “Fereşte-mă, Doamne, de prieteni! Războiul clandestin al blocului sovietic cu România”, este titlul ales de specialistul pe probleme militare şi de intelligence pentru a sintetiza bătălia împotriva României dusă în interiorul Pactului de la Varşovia şi coordonată de “centrala Moscova”. Din zona dezvălurilor noi despre foşti agenţi ai serviciilor speciale sovietice iese la suprafaţă şi un nume cu o oarecare rezonanţă, pentru România: Ion Mihai Pacepa. Am stat de vorbă cu istoricul american, în exclusivitate pentru “BURSA”, ca să ne lămurim care este adevărata poveste a generalului nomenclaturist, fost adjunct al DIE (actualul SIE), “defectat” în Statele Unite în 1978 şi considerat “erou” de protipendada intelectuală de pe Dâmboviţa.
Larry Watts e direct şi la obiect: “Preşedintele Carter a ştiut de la bun început. Bineînţeles: a ştiut că este agent sovietic”. Afirmaţia categorică, demonstrată în volumul istoricului american, răstoarnă complet teoriile “oficiale” de până acum. Teza a mai fost avansată în România, dar de data aceasta confirmarea vine chiar din ţara care a fost silită să-l găzduiască. Larry Watts ne spune că CIA a avut sarcina să verifice “informaţiile” cu care Pacepa venise la pachet. “Toate erau minciuni absolute! Să le luăm la rând, pe cele principale: 1) Teza că regimul, respectiv România, era un “cal troian” al URSS. Complet fals!;
2) Teza potrivit căreia România se afla în vârful reţelei sovietice de spionaj şi furt de tehnologie sofisticată militară din Statele Unite. Fals! Chiar dimpotrivă, după cum veţi putea citi în cel de-al doilea volum; şi 3) că România, prin “pretextul” ei de mediere a conflictului din Orient, servea de fapt Moscova şi încuraja terorismul împotriva Israelului şi a statelor moderate arabe. Niciuna dintre acestea nu au fost adevărate. Şi serviciile noastre au verificat şi iar au verificat şi iar au verificat… Ca o pată de culoare: ştiţi ce au descoperit agenţii noştri?
Că singura tehnologie furată de români de la americani a fost cea folosită pentru parbrizele Daciei! Iar ultima teorie a fost infirmată oficial chiar de către israelieni, prin Shimon Peres. Nu cred că este important dacă a fost agent al KGB sau al GRU cât faptul că misiunea sa a fost, aşadar, de < asasinare > a României şi distrugere a principalelor direcţii ale cooperării româno-americane din acei ani şi de după. Ceea ce este sigur este că a fost totalmente ostil intereselor naţionale româneşti şi a relaţiilor dintre Statele Unite şi Româ-nia, şi a continuat să fie la fel şi după 1989″.
“Ce şi ale cui interese a servit sunt, cred, mai puţin importante decât faptul că niciunele n-au fost româneşti”, conchide istoricul american a cărui carte se lansează astăzi, la Biblioteca Centrală Universitară.
Victor Roncea / Bursa



Posted June 5th, 2011.

Add a comment

M-au prins! CNSAS: Pacepa a fost agent al politiei politice comuniste

Posted June 5th, 2011.

3 comments

Liviu Taranu, CNSAS: Profilul Pacepa – „jumătăţi de adevăr cu falsuri şi fantezii personale“

Din 1989 încoace, presa a scris despre el foarte mult, fiind editată şi o largă serie de cărţi, îndeosebi de memorii, în care subiectul Pacepa este amplu tratat. În timp ce unii autori îl laudă pentru anticomunismul său şi sunt convinşi de lovitura de graţie pe care i-a dat-o lui Nicolae Ceauşescu, alţii au vorbit despre faptul că Pacepa ar fi responsabil de moartea unor subordonaţi, înainte şi după defectarea sa.

Folosirea acestor izvoare, confruntate cu lucrările semnate chiar de Ion Mihai Pacepa, necesită un amplu efort critic pentru istoric, din cauză că în ele se utilizează strategia clasică, deosebit de eficace, a împletirii unor jumătăţi de adevăr cu falsuri şi fantezii personale.
Referiri la activitatea fostului adjunct al şefului spionajului românesc până la defectare se fac în mai multe lucrări care au apărut România având drept subiect principal sau colateral trădarea lui I.M. Pacepa. Practic, orice carte scrisă pe tema serviciilor de informaţii abordează acest subiect. O asemenea lucrare, bazată pe documente de arhivă, este cea semnată de Mihai Pelin şi intitulată „Culisele spionajului românesc“. D.I.E. 1955-1980. Stilul jurnalistic adoptat în scrierea cărţii, datorită formaţiei autorului, o face accesibilă nu însăşi riguroasă, deşi autorul a avut privilegiul de a naviga nestingherit mai mulţi ani prin arhivele Securităţii.
Ion Mihai Pacepa s-a născut în Bucureşti la 28 octombrie 1928 într-o familie relativ înstărită, tatăl său fiind de origine cehă. A urmat cursurile Facultăţii de Chimie Industrială din Bucureşti, fiind încadrat în Securitate cu puţin timp înainte de absolvire, la recomandarea organizaţiei UTM, în 1951, ca sublocotenent. Devine apoi şef serviciu în Direcţia a IV-a (Contrasabotaj) a Securităţii, datorită îndeplinirii cu succes a unor misiuni la Canalul Dunăre-Marea Neagră.
Odată cu mutarea sa în Direcţia I (1 ianuarie 1956) a avut o ascensiune rapidă, fiind numit şef adjunct al grupului operativ din cadrul Biroului Comercial Român din Republica Federală Germania (1956-1959), deţinând practic funcţia de şef al rezidenţei de spionaj a României în RFG. Este rechemat în ţară şi numit mai întâi locţiitor şef serviciu, iar după un an, şef al structurii care se ocupa cu procurarea de tehnologie avansată din Occident (compartimentul TS şi apoi direcţia Ştiinţă-Dezvoltare – SD). În 1963, deja colonel, este numit adjunct al şefului DGIE, pentru ca în 1967 să fie avansat general-maior.
Cinci ani mai târziu, este numit secretar de stat la Consiliul Securităţii Statului şi prim-adjunct al şefului DIE. În 1974, este din nou avansat, la gradul de general-locotenent, Ion Mihai Pacepa fiind cotat ca potenţial succesor al lui Nicolae Doicaru la conducerea DIE. La şefia spionajului avea să fie, însă, instalat, în martie 1978, un general din Colegiul MI, Alexandru Dănescu, care nu avea nicio tangenţă cu munca operativă şi, cu atât mai puţin, cu cea de informaţii externe. Aceste schimbări ar putea constitui, între altele, un posibil motiv al defectării generalului Ion Mihai Pacepa (28 iulie 1978). Aflat în misiune în RFG, la finele lunii iulie 1978, Ion Mihai Pacepa ia legătura cu reprezentanţii CIA de la Ambasada americană de la Bonn şi solicită azil politic în Statele Unite.

Scenarii privind motivele şi momentul trădării

Pentru a cerceta condiţiile în care s-a produs actul trădării fostului adjunct al şefului DIE, la mijlocul lunii august 1978 a fost creată o comisie formată din generalii Iulian Vlad şi Emil Macri şi doi colonei – Vasile Gheorghe şi Ion Moţ. Această comisie şi-a desfăşurat activitatea până în primăvara anului 1980, audiind peste 500 de ofiţeri care, prin activitatea lor, au avut tangenţă sau au activat în spionajul românesc între 1956-1978. În cele peste 2500 de rapoarte, numărând mai bine de 10.000 de pagini, sunt prezentate, în amănunt, o serie de operaţiuni ale DIE, executate cu sau fără aprobarea organelor de partid.
De asemenea, din declaraţiile celor audiaţi de comisie reiese faptul că, timp de mai bine de un deceniu, I.M. Pacepa şi Nicolae Doicaru au deturnat DIE de la obiectivele sale – ceea ce nu este regretabil până la un punct – proliferând corupţia în rândul structurilor de comandă, al unor înalte oficialităţi de partid şi de stat, compromiţând, totodată, o bună parte a diplomaţiei româneşti.
Din momentul în care pentru oficialităţile de la Bucureşti a fost clar că I.M. Pacepa nu este nici răpit şi nici asasinat în RFG, ci era vorba de o fugă la inamic, a început judecarea în lipsă a generalului, iar la 17 august 1978 Secţia Militară a Tribunalului Suprem l-a condamnat pentru „trădare prin ajutarea unor puteri străine, transmiterea unor secrete de stat, dezertare şi pentru refuzul de a se înapoia în ţară“. Magistraţii au hotărât atunci condamnarea la moarte a generalului, degradarea militară şi confiscarea tuturor bunurilor acestuia.
În prezent, generalul este repus în toate drepturile militare şi civile, averea urmează să i se restituie, iar pensia aferentă întregii perioade se recalculează.
În acest context, au fost exprimate opinii conform cărora trădătorilor români din epoca Războiului Rece trebuie li se spună simplu şi definitiv că ei nu au trădat un regim politic, care de altfel s-a şi dovedit trecător, ci au trădat România, poporul român şi interesele sale.
În spatele unor asemenea afirmaţii se ascund întrebări mai grave şi profunde pe care şi le pun foştii ofiţeri de informaţii externe: dacă Ion Mihai Pacepa este erou, atunci noi, cei care am îndurat consecinţele actului său „eroic“, ce suntem? Şi întrebările nu se opresc aici.

Pacepa, instrument şi produs politic al comunismului

Generalul a trădat un regim politic al cărui instrument şi produs a fost. El a funcţionat în cadrul structurilor de informaţii timp de 27 de ani, parcurgând ierarhia militară de la gradul de sublocotenent până la cel de general şi având o contribuţie însemnată la toate marile acţiuni de spionaj ale DIE până în 1978, de pe urma acestora beneficiind economia românească (îndeosebi industria chimică).
Atât prin intermediul spionajului industrial, cât şi prin aducerea de valută în ţară prin diferite mijloace, inclusiv prin taxarea celor care voiau să emigreze în Israel sau în RFG, regimului politic din acea vreme i-a fost asigurată, între altele şi prin aceste contribuţii, supravieţuirea şi chiar prosperitatea pentru aproape un deceniu. Generalul a participat la organizarea şi la reuşita mai multor vizite ale cuplului prezidenţial, dar şi la recuperarea din străinătate a unor bunuri din patrimoniul naţional. Îi sunt recunoscute faptele atât în documentele de arhivă, cât şi în memorialistica unor generali. În toate aceste cazuri şi în multe altele, iniţiativa nu a pornit numai de la „conducătorul suprem“ (aşa cum susţine Ion Mihai Pacepa în cărţile sale), ci şi de la cei doi „aşi“ ai spionajului românesc, Nicolae Doicaru şi generalul defector, afirma in concluzia unui studiu de-al sau, cercetatorul CNSAS Liviu Taranu (foto sus).

Posted June 5th, 2011.

4 comments

My Blues: Alexandru Andries – Bluesul generalului PACEPA

Posted June 5th, 2011.

Add a comment

Me in New York Times by David Binder: Mr. Pacepa is the Happy Hooker of the spy trade

New York Times

IN SHORT; NONFICTION

By DAVID BINDER
Published: January 03, 1988

RED HORIZONS: Chronicles of a Communist Spy Chief. By Lieut. Gen. Ion Mihai Pacepa. (Regnery Gateway/ Kampmann, $19.95.) In 1945, Rumanian intelligence officers provided the nascent United States intelligence organization with copious secret files on the Soviet Union – of value in part because they covered Soviet territory occupied by Rumanian forces during World War II. In 1978, Ion Pacepa, chief of the Rumanian foreign intelligence service, defected to the United States, one of the highest-ranking East European espionage chiefs to change sides since Communist rule was established in Eastern Europe. On the face of it, he seemed to be the biggest catch from Rumania since the 1945 files. But since his defection, Mr. Pacepa, who in Rumania attained the rank of lieutenant general and was a personal adviser to President Nicolae Ceausescu, has several times changed his stories. The changes, according to the State Department and counterintelligence officers who have debriefed him, have cast doubt on his veracity. Now, with ”Red Horizons,” he offers a version of his life and experiences that increases one’s doubts about whether his defection was much of a coup. Mr. Pacepa is the Happy Hooker of the spy trade, relating utterly sordid tales of a drunken Ceausescu son tearing the clothes off women at parties and urinating on a plate of oysters, of the deviant sexual tastes of a Palestinian leader and vile acts by Rumanian politicians. These squalid anecdotes about the private lives of the Communist elite make up a good part of the memoir; I can confirm his picture of the debauchery of the Ceausescu son Nicu, who heads the Communist youth movement. But when Mr. Pacepa describes the poor, rundown Athenee Palace Hotel as a grand nest of spies, or boasts that Rumania maintained powerful ”agents of influence” in this country, or profited from the theft of American advanced technology one can only chuckle. Besides, his stories are all at least a decade old.

Posted May 31st, 2011.

5 comments